... ...

Tunsori la romani in evul mediu

Cand vine vorba de tunsori la romani in perioada evului mediu, o sursa importanta de informatii o constitue memoriile diferitilor calatori straini ce au vizitat tara noastra. Astfel, bavarezul Johann Schiltberger nota despre locuitorii din Tara Romaneasca si Moldova ca „ei isi lasa parul si barba sa creasca si nu o taie niciodata”. Impactul celar veniti de afara era unul de contrast in legatura cu portul podoabei capilare al romanilor, avand in vedere diferentele culturale dintre tara noastra si vestul Europei in acele vremuri, fapt intarit si de diplomatul maghiar Anton Verancsics care ii descrie pe romani ca avand „fetele negre din cauza barbii, a parului lung si nepieptanat”.

Portul parului in randul taranilor simpli a cunoscut unele mici diferente. Cu toate ca in general s-a pastrat moda unei podoabe capilare purtata pana la umeri si usor neingrijite, au existat si caracteristici locale. Spre exemplu, in Banat, conform lui Francesco Griselini, barbatii romani purtau „parul lung, cu carare pe frunte, atarnand pe tample atat de jos, ca de multe ori ajunge cu o jumatate de palma pana sub barbie; în unele tinuturi se socoteste drept o frumusete cand il innoada de varfuri” Taranul roman din Bucovina este reprezentat in stampele de epoca cu barba si plete bogate ce trec de umeri, iar cei din Oltenia sunt infatisati intr-o harta din 1719 avand parul foarte lung, ajungand pana aproape de coate.

In randul barbatilor din elita societatii medievale romanesti, portul podoabei capilare a fost influentat de obiceiurile comunitatilor cu care romanii au intrat in contact. Pentru perioada de pana in secolul al XVII-lea, informatiile provin exclusiv din portretele si frescele realizate in epoca. In Tara Romaneasca, pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, s-a purtat preponderent parul lung, trecut de umeri, asa cum stau marturie frescele bisericesti contemporane. Dintre domnii care au in acest mod podoaba capilara pot fi amintiti Vlad Tepeş, Radu Paisie, Radu cel Mare sau Mircea Ciobanul. In Moldova, in schimb, parul lung s-a purtat mai rar si doar pana in jurul anilor 1570-1580, exponenti ai acestei mode fiind Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea si Stefan al IV-lea. Mai des a fost preferat parul scurt, acest port fiind folosit de domnitori precum Petru Schiopul. Totusi, moda care a persistat in intreg Ev Mediu romanesc a fost cea a parul purtat la dimensiuni medii, in general pana la umeri. Acest port poate fi observat atat la boieri, cat si la domni ca Mircea cel Bătran sau Petru Rares. In secolul al XVIII-lea s-a purtat parul tuns scurt, dupa cum stau dovada marturiile strainilor („boierii moldoveni nu isi rad barba, dar isi rad capul”), precum si o lunga serie de reprezentari grafice.

De la inceputul secolului al XVII-lea apare o noua moda in randul boierilor surprinsa de calugarul Niccolo Barsi: „moldovenii se imbraca la fel ca turcii de care se deosebesc numai prin faptul ca acestia poarta un ciuf de par, care porneste din crestetul capului si pe frunte este lat de vreo trei degete”. Oricat de excentrica ar parea in ochii celor de azi descrierea realizata de Niccolo Barsi, cuvintele sale sunt confirmate de izvoarele pictografice. La manastirea Arnota din comuna Costesti, judetul Valcea, ridicata de Matei Basarab intre 1633-1634, exista o fresca reprezentand pe unul dintre boierii munteni purtand capul ras, cu exceptia unei portiuni inguste, pe centrul scalpului.

Portul parului la femeile romance cunoaste deosebiri in functie de statutul social sau in functie de cel marital. In secolul al XVIII-lea apare o marturie izolata a unei calatoare straine despre Maria Dudescu, aflata in anturajul sotiei lui Nicolae Mavrogheni; despre aceasta Lady Elisabeth Craven spunea ca: „avea (…) o caciula inalta de samur, trasa inapoia parului, care era pieptanat in sus peste un fel de sul”. Foarte asemanatoare este si reprezentarea de la 1790 a unei jupanese moldovence, care are parul impletit in doua cozi care urca apoi de jos in sus, fiind într-un fel prinse de varful turbanului, aducand astfel destul de mult cu moda turceasca.

Pentru portul femeilor simple elocventa este marturia sirianului Paul de Alep care descrie portul podoabei capilare feminine si distinctia dintre straturile sociale: „Femeile din Moldova si Tara Romaneasca (…) poarta parul impletit, rasucit pe capul lor ca un colac si acoperit cu un conci alb, iar la cele bogate cu un conci trandafiriu, si pe deasupra cu marama, tot alba”. Este sesizata insa diferenta dintre femeile necasatorite si cele casatorile. Primele isi pot purta parul la vedere, dar, dupa oficializarea legaturii conjugale, podoaba capilara este acoperita: „cele maritate isi acopera capul a doua zi dupa nunta cu o marama alba, adusa in jurul barbiei si legata la spate in 2 cozi lungi atarnate. Fetele isi gatesc capul cu parul propriu, impletit in cosite, din care apoi formeaza un coc prins in ace”.

 

sursa Historia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Close